Participă la primul Atelier de Ballroom din Moldova

Festivalul Internațional de Film Queer Voices te invită la primul atelier de Ballroom în Republica Moldova – o oportunitate unică pentru comunitatea LGBTQIA+ și aliatx acesteia de a afla mai multe despre cea mai colorată, misterioasă, curajoasă și solidară cultură.

Cultura Ballroom, comunitatea caselor de Ballroom, scena ballroom și alți termeni similari descriu, de fapt, o subcultură LGBQTIA+ underground ce s-a născut la New York, în care oamenii „merg” (adică sunt într-o competiție) pe categorii, pentru a câștiga trofee, premii și faimă la evenimentele, cunoscute sub formă de baluri. Cultura Ballroom consistă din evenimente-categorii ce combină performanțe de diverse tipuri, dansuri, lip-syncing și modeling.

Dacă ai sau nu experiență de în toate astea, nu contează – mizăm pe energia și suportul tău în promovarea culturii Ballroom în Moldova. Timp de trei zile vei învăța cum e să-ți trăiești viața pe ritmuri de voguing, să-ți dezvolți simțul fashion dincolo de barierele impuse de societate, vei învăța cum e să mergi în diverse categorii cu curaj, libertate, solidaritate – așa cum, probabil, ai văzut în serialul „Pose” sau în documentarul „Paris is burning.”

Atelierul va avea loc între 2 și 4 decembrie. Tutorx acestuia sunt din Kiki House of Marciano, Kiki House of Solar și Kiki House of Angels – case cu renume din Berlin.

Cerințe față de participanx:

  • Să completeze acest formular de participare;
  • Să fie parte a comunității LGBTQIA+, filmmakerx ce susțin comunitatea sau persoane ce activează într-un ONG care protejează drepturile LGBTQIA+;
  • Să se afle la momentul actual în Republica Moldova;
  • Să cunoască engleza, întrucât aceasta este limba de comunicare a atelierului;
  • Să asigure o ambianță de non-discriminare;
  • Să se conformeze măsurilor de securitate și sănătate.

Data limită de înregistrare – 25 noiembrie 2021, 23: 59

Durata atelierului – trei (3) zile câte șase ore

Locația – Chișinău

Completează formularul și hai să ne vedem la primul Atelier de Ballroom din Moldova. Totx participantx vor fi anunțați despre rezultatele selecției.