Festivalul Internațional de Film Queer Voices te invită la cea de-a patra ediție a atelierului de filmmaking Queer Voices, care va avea loc la Chișinău între 29 noiembrie și 5 decembrie 2021.
Întreaga comunitate LGBTQIA+, precum și aliatx acesteia cu experiență sau interes în domeniul cinematografiei și creației filmului sunt invitați să participe în cadrul atelierului Queer Voices. Atelierul își dorește să ofere instrumente de dezvoltare a abilităților de producție a filmului pentru a povesti mai multe despre viața oamenilor din comunitatea LGBTQIA+ din Repubica Moldova și provocările cu care se confruntă în viața de zi cu zi. Cea mai bună idee de film va fi premiată.
În contextul pandemiei, atelierul va avea loc în conformitate cu măsurile de securitate și restricții recomandate către Comisia de Securitate și OMS.
Trainerul acestei ediții e Panagiotis Evangelidis, producător de film, cunoscut pentru They Glow in the Dark (2013), Xenia (2014) și Irving Park (2019).
Cerințe față de participanți:
- Să fie parte a comunității LGBTQIA+, filmmakerx ce susțin comunitatea sau persoane ce activează într-un ONG care protejează drepturile LGBTQIA+;
- Să se afle la momentul actual în Republica Moldova;
- Să cunoască engleza, întrucât aceasta este limba de comunicare a atelierului;
- Să asigure o ambianță de non-discriminare;
- Să se conformeze măsurilor de securitate și sănătate, menționate mai sus.
Data limită de înregistrare – 20 noiembrie 2021, 23:59
Durata atelierului – șapte (7) zile
Locația – Chișinău
Selectarea va avea loc în două etape — completarea formularului de aplicare aici și de un eventual interviu în Zoom (sau alt mijloc de comunicare online) cu organizatorii Festivalului Internațional de Film Queer Voices. Doar persoanele selectate vor fi anunțate, cel târziu până pe 23 noiembrie, despre rezultatul participării la atelier.